Palatul (inițial cetatea) Bánffy de la Bonțida a aparținut de familia Bánffy de mai mult de 600 ani. A fost construit în locul unei fortificații anterioare, începând din 1668 folosind pietrele de la cetatea Dăbâca (Doboka / Dobeschdorf). A fost transformat într-un castel baroc între 1748-1753 la comanda prefectului clujean Bánffy Dénes. La palat au lucrat arhitecți renumiți ai Clujului precum Kagenbauer Antal (de care se leagă și construcția vechii primării din Cluj, biserica Sf Petru, lacul din Parcul Central / Sétatér) și Johannes Nachtigall  sculptorul celebrelor statui în stil baroc din curtea palatului (a lucrat și la pupitrul bisericii Sf Mihail). 

A fost cel mai mare, cel mai frumos și cel mai bine cunoscut palat din Transilvania, apreciat și în afara Transilvaniei. A fost parțial distrus și jefuit de armata germană în 1944, iar apoi în timpul filmărilor unui film de Sergiu Nicolaescu, efectiv aruncat în aer. Copacii valoroși au fost tăiați pentru lemn de foc, iar castelul a devenit depozit de materiale. Din fericire, o bună parte din statui au fost salvate de către Muzeul de Artă din Cluj. 

Monumentul de la Bobâlna, ridicat ,,în cinstea Țăranilor Răsculați de la Bobâlna în anul 1437” marchează unul dintre cele mai semnificative acte de răscoală din Regatul Ungariei. Răscoala de Bobâlna (1437 – 1438) este, din punct de vedere istoric, cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei, înainte de Războiul Țărănesc condus de Gheorghe Doja. Momentul declanșator al răscoalei a fost cererea venită din partea episcopului catolic al Transilvaniei de atunci – Gheorghe Lepeș – să se plătească zeciuiala ce nu mai fusese strânsă de câțiva ani, într-o singură tranșă.

Astfel, în anul 1437, pe dealul Bobâlna a fost așezată tabăra organizată și condusă de cetățeni din Cornești (frații Gall și Arpad, Mihai din Florești), după modelul răscoalelor din Cehia de atunci. Dealul Bobâlna a fost ales ca punct strategic datorită înălțimii lui (700m), dar și datorită oamenilor de aici, hotărâți să își apere drepturile de țărani liberi. Oastea de țărani adunată în iunie 1437 pe dealul Bobâlna era condusă de un nobil sărac, Antal Nagy de Buda și de către 5 căpitani (trei țărani unguri, un țăran român – Ioan Olah din Vireag, un burghez din Cluj).

Moşiile familiei din Borşa apar în mai multe documente din secolul al XVI-lea. Un act de diviziune de la 1 mai 1543, între fii defunctului László Bánffy, ne indică faptul că un conac al familiei a fost construit în localitate. Nu cunoaştem alte date despre acest conac din Borşa, dar pe ridicarea topografică iozefină (1769–1773) se poate identifica presupusul loc al acestei clădiri în partea nordică a satului, aproape de o moară, care era tot în proprietatea familiei Bánffy.

Complexul castelului Bánffy de la Borşa se găseşte la marginea vestică a satului, pe un lot trapezoidal, fiind delimitat de râul Borşa spre nord. Intrarea spre castel se face pe un drum dinspre sat, printr-o poartă cu doi stâlpi masivi. Deasupra lor e plasată câte o urnă neoclasicistă sculptată din piatră. De la poartă o alee asfaltată duce spre castel, care este plasat în axa de simetrie a parcelei, cu axa longitudinală pe direcţia sud-est spre nord-vest. Castelul este flancat de două clădiri alungite, cu un singur nivel, anexe care odinioară găzduiau locuinţele personalului, ateliere, bucătării, spălătorii

Cetatea Dăbâca (denumită şi Cetatea comitatului) este o fostă cetate regală şi reşedinţa comitatului Dăbâca. În secolele X-XIV a jucat un rol important în istoria Transilvaniei.

Cetatea a evoluat de la o simplă fortificație la cetate de reședință a comitatului Dăbâca, menționată documentar în 1146, în secolele X-XIV ea jucând un rol important în Transilvania.

A fost distrusă la invazia tătarilor din 1241, fiind apoi reconstruită. Nu a mai reușit însă să își recâștige importanța inițială, rolul ei fiind preluat de cetatea Martinuzzi din Gherla. Pietrele cetății au fost folosite la construirea castelului Teleki. Actualmente resturile cetății sunt parțial acoperite.

Cetatea Dăbâca este menționată pentru prima dată în anul 1214, iar în 1243 printr-un act de donație, regele Bela al IV-lea al Ungariei donează 3 sate care aparțineau cetății (Fatateleke, Bachunateleke și Chegeteleke) către comiții Theotonicus și Hermann, în semn de mulțumire pentru serviciile lor. Cu această ocazie apare mențiunea terras castri nostri de Doboka.

În 1271 ea este dăruită banului Micud, ca răsplată pentru faptele sale de vitejie, donație confirmată în 1279 de Ladislau al IV-lea.

Zidurile clădirii spun astăzi, din păcate, o poveste tristă. Construit în secolele XVIII–XIX, sub egidia familiei Dujardin de Nagyszekeres. Ferencné Bethleni Ilona menționează în testamentul său din 1748 că îl dăruiește fiului său, baronul Dujardin Joseph, cunoscut în epocă pentru cruzimea sa. Conacul a ajuns mai apoi să găzduiască o școală generală, iar acum a rămas în paragină. Deși este inclus încă din anul 2010 în lista monumentelor istorice din județul Cluj, clădirea se prăbușește treptat sub negura uitării.

Castelul de la Răscruci a fost construit în secolul al XVIII-lea, în stil eclectic. Este format din două corpuri de clădire, plus alte anexe. Pavilionul (subsol, parter, etaj și șarpante înalte) este de inspirație romană. Castelul din Bonțida și acesta sunt situate aproape simetric de o parte şi cealaltă a Someşului.

Piesa de rezistență rămâne salonul de primire sau sufrageria. Aici s-a păstrat un bufet din lemn cu același tip de sculpturi și o vitrină cu o valoare artistică aparte, în secolul XX fiind expusă la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei. Deasupra unei uși este sculptată inscripția “Salus intratibus pax exeuntibus“.

Castelul Teleki, situat în localitatea Luna de Jos, județul Cluj, a fost construit în perioada 1650-1700 de către familia nobiliară transilvană Teleki. Construcția castelului a început în a doua parte a secolului al XVII-lea, fiind terminată în 1700 de către Pál Teleki (1677-1731). Din cauza susținerii lui Francisc Rakoczi II în războiul curut, castelul a fost distrus de către armata imperială. Din vechiul castel a mai supraviețuit doar turnul sudic, de vânătoare, cu o înălțime de circa 35 m și parțial parcul. Restul castelului a fost demolat din ordinul împăratului Austriei după 1700.

Castelul e cunoscut sub numele de Schirling, amintit de multe ori și ca Schilling. A fost construit între 1898-1900 de către un anume avocat Bokros Lajos, după ce prin soția sa, Inczédy Julianna a moștenit moșia familiei Inczédy.

Pe fațada castelului o tablă cu stema familiilor Inczédy și Wass, cu inscripția: ”L.B.N.V. dragul conte Intzédi György / împreună cu a lui Was Ágnes a sfințit această casă sălaș liniștit ai moștenitorilor Iehovei / a terminat construirea în anul 1774”. Majusculele semnifică Liber Baron din Oradea Mare.

Castelul a ajuns în 1903 prin căsătorie în proprietatea lui Rudolf Schilling, notar regal (soția sa fiind fiica lui Bokros Lajos și Inczédy Julianna lánya, Bokros Júlia), iar după naționalizare a fost școală și Colectivă Agricolă. Lui Takács Csaba, i-a fost retrocedată clădirea în 2005.

Înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, cândva impozantul conac Rhédey din Dăbâca, construit în secolul XVIII, a devenit o ruină tristă după Revoluție. Clădirea ce poartă numele fostului proprietar a devenit o singură sală plină de gunoaie și moloz, „piperată” cu graffiti-uri.

Castelul din Jucu a fost construit înainte de anul 1900 de contele Teleki, fost cancelar al Transilvaniei. În perioada Imperiului Austro-Ungar, în acest castel, contele îşi caza oaspeţii în timpul partidelor de vânătoare. Trecerea anilor, indiferenţa şi furturile l-au transformat într-o ruină. Doar amintirile mai evocă farmecul clădirii de altă dată.

“Era foarte frumos: flori, parc curat, ceva nemaipomenit. De la an la an s-a destrămat”, spune unul dintre localnicii din Jucu.

Castelul a fost folosit o perioadă de Staţiunea de Cercetare de la Jucu. În 2004, clădirea a intrat, printr-o hotărâre de guvern, în proprietatea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, alături de alte terenuri din comună.

Castelul s-a construit de altfel în sec. al XIX-lea, pe fațadă încă se pot observa ornamentații clasiciste, sau în stil baroc și rococo. Conform mai multor surse de cam 30 de ani clădirea nu mai e folosită, această informație e cam dubioasă însă datorită termopanelor. Diferență este chiar între versiunea română și cea maghiară a paginii Wikipedia: primul spune că clădirea a fost cumpărată de un investitor, care ar înființa o carmangerie în ea (chiar vedem urme de șantier în jurul castelului), iar al doilea că din 2002 clădirea-i aparține unui moștenitor din Târgu Mureș.

În ciuda măreției arhitecturale și a valorii sale culturale și istorice, fostul conac se află într-o stare avansată de degradare. Aflat în mijlocul unui domeniu al comunei Bobâlna, doar frumusețea locului contrastează cu starea deplorabilă a conacului. O placă memorială semnalează faptul că aici s-a născut marele om politic.

Conacul a funcționat ca spital în perioada comunistă, iar după anul 1989 ca dispensar. Un zid masiv de piatră împrejumuiește conacul și grădina acestuia, iar stilul arhitectural se impune maiestuos, chiar și în condițiile degradante ale clădirii.